Cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional de Film despre Mediu și Oameni – PELICAM începe joi, 11 iunie, la Tulcea. Timp de patru zile, spectatorii vor putea vedea cele mai recente și apreciate documentare din diverse colțuri ale lumii, accesul fiind liber la toate proiecțiile.
Cinci producții din Danemarca, Statele Unite, Malaezia, Columbia și Peru, selectate din peste 300 de filme, intră anul acesta în secțiunea competițională a festivalului.
„Good Things Await”/„Lucrurile bune se lasă eșteptate” (Danemarca, 2014) spune povestea lui Niels, un fermier danez de 79 de ani, unul dintre ultimii fermieri idealiști din Danemarca. El produce alimente de calitate apreciate de consumatori, dar și de cel mai bun restaurant din lume, Noma din Copenhaga. Tipul de agricultură pe care îl practică Niels este prietenos cu natura, un model nu foarte popular în rândul autorităților care îl amenință că îi retrag licența. Regia este semnată de Phie Ambo.
Alexan, ultimul scafandru ce folosește alimentare de la suprafață pe insula Mabul, aproape de Borneo, îl învață pe Sari, în vârstă de 10 ani, tot ce știe, de la tehnici periculoase de pescuit și ispitele economiei turismului la sfaturi despre lumea subacvatică. „Walking under Water”/„Pășind sub apă” (Polonia, Malaezia, 2014) prezintă tradițiile străvechi și experiența colectivă ale tribului Badjao sub forma unei narațiuni magice, reunind presiunile și probleme urgente cu care aceștia se confruntă într-un hibrid de fantezie, ficțiune și realitate.
Regizoarea Eliza Kubarska va fi prezentă la proiecția filmului din cadrul PELICAM.
În competiția oficială mai sunt incluse „Finding Gaston” (Peru, 2014), povestea lui Gaston, bucătarul care și-a propus să schimbe mentalitățile din Peru prin mâncare, „Monsoon” (Canada, India, 2014) și „Black Harvest” (Luxemburg, SUA, 2014) care urmărește destinele a doi americani din vest, unul în căutarea unui loc de muncă în industria exploatării gazelor și unul care ține cu dinții de ultimele fărâme de natură.
Toate filmele vor fi proiectate în premieră națională la PELICAM.
Dacian Cioloș, fost comisar european pentru agricultură, Farida Pacha, regizoare și câștigătoare a marelui premiu PELICAM 2014 cu filmul „My Name is Salt” (Elveția, India, 2013), și André Abreau de Almeida, director de mediu și politici climatice în cadrul organizației Tara Oceans, sunt membrii juriului care vor decide Marele Premiu PELICAM 2015.
„Natura și mediul înconjurător reprezintă nu doar cadrul de viață pentru noi, dar sunt viața însăși”, a declarat Dacian Cioloș, fost comisar european. „Omul, ca parte din ea, dar și beneficiar al naturii, prin liberul său arbitru, are posibilitatea de a contribui la armonia vieții sau de a distruge această armonie, prin comportamentul său. Pentru a face alegerea justă de fiecare dată, este nevoie de educație, dar mai ales de conștiință. Ceea ce ne propune festivalul internațional Pelicam acționează pe ambele paliere”, a adăugat el.
Tara Oceans este o organizație neguvernamentală internațională, cu 10 ani experiență în cercetarea climei planetei, organizație care a obținut statutul special de observator permanent la ONU. Tara Oceans a realizat filmul de deschidere a Conferinței Climatice COP 21 de la Paris, în cadrul cărei va coordona pavilionul dedicat apelor și oceanelor.
A doua ediție a competiției „Black Sea Docs”, anul acesta la Pelicam
Totodată, poveștile oamenilor din jurul Mării Negre, locul unde natura are o amprentă puternică asupra vieții comunității, vor fi prezentate la Tulcea în cadrul competiției „Black Sea Docs” a PELICAM.
În filmul „Tristia: A Black Sea Odyssey” (Germania, 2014), regizorul Stanislaw Mucha poartă spectatorii într-o călătorie extraordinară de 5.000 de kilometri de-a lungul coastelor a șapte țări din jurul Mării Negre. Peisajele se întind din Crimea în Caucaz, de la coasta nordică a Turciei la Delta Dunării. Tristia captează coliziunea dintre imagini mitice, care par să fi supraviețuit trecerii timpului, și schimbări multiculturale de după perioada comunistă.
Un monstru numit „transformare urbană” a dat năvală în Turcia în ultimii ani. Bântuind cartiere, monstrul distruge orice a rămas din istoria Istanbulului, construiește turnuri de sticlă și înghite copacii. În timp ce monstrul muncește, vechiul și noul, săracii și bogații devin vecini.
Filmul „Hey Neighbour!”/„Hei, vecine!” (Turcia, 2014) spune povestea unui complex rezidențial din districtul Ferikoy, în inima Instanbulului, și cartierului Pasa, un cartier vechi care încearcă să respire în umbra complexului rezidențial. Filmul va fi proiectat la Tulcea în prezența regizoarei Bingöl Elmas.
Delta Dunării este sit UNESCO și unul dintre ultimele locuri din Europa unde natura sălbatică tronează. În acest cadru mirific, oamenii au o viață grea din cauza accesului dificil la servicii de sănătate, educație, dar și la produse necesare traiului de zi cu zi.
Dificultățile vieții în deltă sunt surprinse în „Dialoguri de baltă” (România, 2014). Deși se investesc fonduri substanțiale pentru protejarea mediului în deltă, viața oamenilor este trecută cu vederea. Ei depind de baltă, natura fiind cea care îi rupe de lume, dar și cea care le dă resursele pentru a trăi. Regizoarea Ildikó Zonga Plájás va fi prezentă la proiecția în premieră națională a filmului în cadrul PELICAM 2015.
Tofalaria este un loc îndepărtat din Rusia, unde nu poți ajunge decât cu elicopterul, iar iarna mașinile se deplasează pe râurile înghețate care devin drumuri. Cel mai apropiat oraș se află la 300 de kilometri distanță. Documentarul „Cut off by Mountains, Connected with Rivers”/„Despărțiți de munți, legați prin ape” (Rusia, 2014) spune povestea oamenilor din Tofalaria, care sunt despărțiți de restul de lumii de munții din sudul Siberiei și de pădurea sălbatică și înconjurați de râurile repezi.
Peter O”Brien, membru în Consiliul de Administrație al Festivalului de Film de Mediu de la Washington DC, va veni la Tulcea pentru jurizarea competiției Black Sea Docs. Alături de Peter, se vor mai afla în juriu fotojurnalistul Petruț Călinescu și regizorul Dan Curean.
Expoziții și ateliere la PELICAM 2015
Mai mulți studenți la jurnalism din țările din regiune vor avea șansa să „guste” din spiritul Deltei Dunării în cadrul unui atelier de jurnalism radio coordonat de jurnalistul Julien Trambouze de la Radio France. Atelierul, organizat de Pelicam și Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), se va derula timp de o săptămână, la sfârșitul căreia participanții din România, Macedonia, Ungaria, Republica Moldova, Armenia și Albania vor realiza câte un reportaj radio pe o tematică legată de Delta Dunării. Reportajele vor fi prezentate în cadrul Forumului Regional de Mediu de anul viitor, organizat de OIF.
Anul acesta, la PELICAM va avea loc în premieră o transmisiune radio live în străinătate. Jurnalistul elvețian specializat pe probleme de mediu Adrien Zerbini va realiza o emisiune radio în direct pentru Radio Suisse Romande despre festivalul PELICAM. Transmisiunea va avea loc în cadrul emisiunii de mediu reper în Elvația „Prise de Terre”, va dura o oră și îi va aduce la microfon pe invitații festivalului care vor discuta pe marginea documentarelor de mediu, dar și a importanței filmului în conștientizarea publicului pe teme de protecție a mediului din regiunea Deltei Dunării.
Pe lângă toate acestea, la PELICAM 2015, publicul va putea vedea și expoziția „Le monde secret du plancton”/„Lumea secretă a planctonului”, adusă de la Paris la Tulcea special pentru festival.
Tulcenii și participanții la festival se vor putea bucura de o serie de fotografii realizate de studenții de la École nationale supérieure des Arts Décoratifs în jurul tematicii poluării din Marea Mediterană, unde nava științifică Tara a organizației Tara Oceans desfășoară activități de cercetare. Expoziția adusă de Tara Oceans la Pelicam va putea fi vizionată în centrul civic din Tulcea pe perioada festivalului.
Festivalului Internațional de Film despre Mediu și Oameni – PELICAM este organizat de Asociația Les Herbes Folles, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei Municipiului Tulcea, Consiliului Județean Tulcea, Institutul Cultural Român, cu ajutorul partenerilor instituționali Organizația Internațională a Francofoniei, Ambasada Statelor Unite ale Americii la București, Institutul Francez, Ambasada Elveției, Ambasada Olandei, Institutului francofoniei pentru dezvoltare durabilă, Institutului Goethe și Delegației Valonia-Bruxelles, precum și cu ajutorul partenerilor Brodrene Dahl, Pitech Plus, Cinelabs România, Centrul Cultural Jean Bart, Pink Stripe.
Mai multe detalii despre PELICAM 2015 sunt disponibile aici.